Demitizarea poeziei „Potaissa”

Schitata intr o duminica de aprilie in anul 2007 si modificata pe parcursul anilor, aceasta poezie pare un pastel urban, dar are o constructie textuala si criptica extrem de complexa – iar lucrul acesta o incadreaza la alta categorie de valori literare. Demitizez acesta poezie – pentru ca nu vreau sa fie masacrata vreodata – de catre cine stie ce „experti” ligvistici sau propagandisti care o interpreteaza eronat. O asemenea complexitate, normal ca este greu interpretabila cu acuratete, chiar daca competentele criticului literar sunt extraordinare iar intentiile sale sunt nobile.
In aceasta poezie folosesc cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor – pentru incorporarea/arhivarea/acoperirea a cat mai mult intr un spatiu cat mai mic. Istoria/trecutul o/il cunoastem in principiu si nu am insistat, folosid doar titlul (numele vechi al orasului Turda) ca element reprezentativ al trecutului, o ancorare a poeziei in timp/in istoria orasului. Prezentul (acela din 2007) ocupa aproape toata poezia, in care scriu/observ difunctionalitatile social aldministrative, disfunctionalitatile ideologice si superficialitatea sentimentelor. Nu am putut si nu pot expune in mod exact unele disfunctionalitati ideologice, pentru ca ne aflam intr un regim in care nu ai voie sa le expui concret, pentru ca risti sa ajungi catalogat in unele feluri. Nu imi pasa ce cred dereglatii si cum ma marginalizeaza doar din perspectiva cenzurii. Dupa atatea difunctionalitati si nebunii, viitorul, normal ca este nesigur/conflictual. „Huruitul masinii” este o realitate din oras dar si o neliniste dintr un posibil viitor in care huruitul este al unui tanc/a unei maisni militare. La vremea respectiva nu aveam cunostinte geopolitice pentru a intelege in mod exact perspectiva miscarii placilor tectonice geopolitice. Abia dupa inca sapte ani (prin 2014) de studiu politic/geopolitic (autodidact) am putut sa inteleg de unde venea riscul unui conflict militar. Dupa inca noua ani, normalitatea planetei isi cere drepturile iar degeneratii/marionetele care „ne conduc”, ne conduc direct spre un conflict militar.
Modificarile aduse poeziei „Potaissa” pe parcursul anilor sunt modificari de natura tehnica/pentru estetizare in ideea finisarii artistice. Spre ex, versul: „bancile, cate doua” l am pus in randuri diferite. Am pus „cate doua” intr un singur rand/vers pentru o similaritate textual–numerica. Iar versul repetitiv „inaintez prin oras” reprezita un surplus textual, o infrumusetare si imbogatire artistica a poeziei, la fel ca onduleurile parului unei femei: este estetizare nu modificare esentiala a ideilor. Sau „bancile (fara prea multa minte 🙂 ) „cate doua, imbinate perfect” le am apropiat (imbinat-perfect) pentru o estetica si fuctionalitate mai compacta, dand impresia perfectibilitatii. Despre primul vers nu scriu nimic pentru ca vreau sa las o urma de mister. „Teatrul lepros” intr adevar, tencuiala de pe fatada lui era cazuta. Asta denota neglijenta si subfiantare culturala. „va merge in spital – Julieta e bolnava” reprezinta un vers sarcastic la adresa teatrului, la modul general/gobal de functionalitate a teatrului, pentru ca teatrul (exceptand lucrarile lui Shakespeare) reprezinta o superficialitate seculara. Nu m a impresionat nimic in teatru – exceptand lucrarile lui Shakespeare, din aceasta cauza – nici nu ma preocupa subiectul.

Potaissa
Iubirea se plimbă apatic pe stradă

băncile,
câte două –

îmbinate-perfect – într-o universalitate rigidă,
aproape feminizante, zâmbesc

Înaintez prin centru:
în oglinda retrovizoare – muzeul mă strigă:
tiii-iii-ne-re
romanţa zace pe patul de moarte!

romanţa…

Înaintez prin centru:
pe o bucată de drum parcă au trecut tancurile
de fapt
tancurile – hibernează –
nu le-am mai auzit de multă vreme.

Înaintez prin centru:
teatrul lepros va merge ‘n spital –
Julieta’i bolnavă!

Înaintez prin oraş:
opresc.
Taclale cu parcul şi-o bancă solitară de lemn.

La marginea unei idei
o floare se hlizeşte la soare – în seriozitatea amiezii.

Un gând abisal cutremură parcul:

din umbrele înlaţilor copaci
răutatea pândeşte momentul de glorie!

e linişte…
credeam…

Un huruit de maşină împrăştie-n haos tăcerea!

tăcerea…