qed 3

Dacă îmi daţi un guvern pe măsură, în 30 de ani Anglia devine teren agricol. Câţi ani au în faţa noastră? 200? 300?
O civilizaţie ajunge la apogeu. Pe urmă, decade.
Când ei se “siruiau” noi ne “boieream”. La capitolul acesta, suntem în urmă cu vreo 500 de ani. Dacă o ţinem tot aşa, ne prinde mileniu. Pot să vă spun cu mâna pe inimă: România duce lipsă de domni. Poţi spune: domnule Becali? (fără gram de ofensă! Chiar admir spiritul caritabil al domnului Becali). Dar până la domn – cale lungă. Poţi spune: domnule Patapievici? Nu cred! Lista poate continua. În schimb, poţi spune: Domnule Pleşu. Domnul Eminescu. Domnul Caragiale. O armonie de sunete şi imagini. Nu poţi spune: domnul Nichita Stănescu! Poţi spune: poetul Nichita Stănescu. Totuşi, putem face uz de această formulă de politeţe. Această formulă de politeţe, ne plasează undeva în înaltele sfere sociale. Involuntar! Automat nu ne mai corespunde statutul lui “oarecare” şi nutrim spre ţara domnilor. Odată cu acest titlu (chiar fictiv) apare respectul. Vom respecta şi vom fi respectaţi (indiferent de nivelul social). O ţară în care nu există respect, este o ţară de “linge blide”.
Anglia trăieşte de pe urma istoriei. Bărbatul român este un papagal, bărbatul englez = curist. Italienii sau oricare naţie (înafară de ruşi şi rromi) ne iau femeile. Se pare că româcele nu-s atrase de litera R. Aş trimite toate româncele la nemţi (ăia nu le primesc pentru că colo e nevoie de ordine şi disciplină). Aş trimite româncele la nemţi şi aş popula România cu virgulă chinezoaice (care îs mai flămande) o suta, poate doua de ani, nu am avea probleme. Mitul foamei s-ar transmite din generaţie în generaţie vreo 200 de ani.
-Sir John, vreţi ceva păsărică?
-Nuuuuuuu! (se uită urât la tine după ce îl întrebi)
-Ceva cur?
-ÎHÎ!

Cât de anormal trebuie să fi să nu îţi trebuiască păsărică?
Poţi refuza o maşină/croazieră/apartament. Nu poţi refuza o păsărică. Asta e nebunie curată!
În Anglia, până şi indicatoarele de circulaţie şi-o dau în fund. Nu vedeţi? Maşinile cu volanul pe dreapta! O liră îşi bagă o gramadă de lei în fund, şi nu o deranjează!
Familia regală şi-o dă în fund?!
În Anglia, toate-s cu filetul pe stânga. La şcoală, copilu’ trebuie să vorbească despre părinte, nu despre mamă sau tată. Părinţii normali trebuie să se uite în pantaloni dacă nu cumva şi-au schimbat sexul!
Americanii conduc guvernele ţărilor pitice. Ruşii îs tot timpul beţi. Nevasta preşedintelui francez îşi pozează curul. Arabii se aruncă în aer. Băseasca ajunge la europarlamentare. Un dobitoc se declară ateu pe motiv că Dumnezeu nu dă semn de viaţă. Altu îl aprobă pe Nietzsche.
-Da! A murit!

o alta perspectiva asupra Angliei:  http://www.adevarul.ro/articole/oameni-si-orase.html

Published in: on noiembrie 5, 2009 at 11:21 pm  Lasă un comentariu  

Aforisme

Pana si raportarea la un copac este mai benefica decat raportarea la unii oameni. Copacul, mult mai des decat omul, radiaza verticalitate.

Un prost, ar face bine sa nu faca prea multa scoala, pentru ca: este posibil ca dupa o vreme sa se creada destept.

In sistemul democratic se respecta parerile eronate (de dragul liberei expresii). Valoarea sacrificata in detrimentul libertatii.

Raportarea la eternitate extirpa frustrarea.

Nici prostul nici desteptul nu suporta adevarul. Cand se intalnesc, amandoi raman stupefiati.

Exista patru tipuri de oameni: geniali, destepti, prosti si foarte prosti – fiecare cu ascendent si descendent. Nu inteleg de ce categoria ultima, abunda.

Oricine poate critica arta. Asa cum oricine poate tine o stampila de vot in mana.

Da si nu. La indemana oricui.

Fotografia: hobby ridicat la rang de arta. Pana si un desen infantil ii este superior.

Oricare individ este sociopat – mai mult sau mai putin.

Dereglare fireasca. Dereglare din perspectiva x, fireasca din perspectiva y.

Abstractul – fertilitatea indecentei. Concretul se prostitueaza numai in apogeul prostiei.

„Ca atare” – dilueaza invidia.

Published in: on noiembrie 5, 2009 at 9:57 pm  Lasă un comentariu  

Grimasa supra-omului

De la românescul “nu se cade” la imperativul kantian

Provenienţa naţională/socială nu este un aspect care trebuie pus în balanţă atunci când facem o analiză de natură etică a individului sau raportăm două caractere prin antiteză (chiar dacă unul este bun iar celălat rău). Aşa cum nu facem uz de constituţie/trăsături fizice în evidenţierea sau motivarea reflexiei etice, aşa, nici neamurile sau poporul nu au ce căuta în ecuaţie. Această provenienţa nu ţine de alegerea individului. Astfel caracteristica devine anulată în detrimentul acţiunilor post-adolescentine. Punerea în balanţă a acestui aspect, ascunde şi o filosofie de tip pseudo-elitist. Duce mai mult spre deficit decât spre constructivitate. Se admit uzanţele mai sus menţionate în portretizarea tipologiei psihologice, ca necesitate a topografierii generalului – niciodată ca fundament principial.

Vă macină lipsa unei exeplificări concrete? Exemple exista chiar în inima culturii. “A arăta cu degetul” este o practică gazetărească. O practică ce naşte controverse – problemele se rezolvă/clarifică parţial iar tensiunile vor predomina. Din păcate, stând la masa tratativelor chiar pe acest site, devin gazetar. Vorba aceea „Ce se aseamănă se adună”.
Concluzie: Sunt o lepră.

Published in: on noiembrie 5, 2009 at 9:52 pm  Lasă un comentariu  

Pentatonic (nuanţe orientale)

Toamnă…

văzduh rarefiant…

pe-acoperişul casei se ţucau,
un turturel şi-o turturea…

un geam întredeschis
şi-un evantai sonor…

Din şoapta vântului:
frunze…

Published in: on noiembrie 5, 2009 at 9:36 pm  Lasă un comentariu  

Fericire

Odată cu zâmbetul tău
clipa s-a dilatat…
iar eu:
mă prosteam…
dorindu-mi readucerea timpului

zâmbeai
în ambele dimensiuni

Published in: on noiembrie 5, 2009 at 9:20 pm  Lasă un comentariu