Adesea:
Cântã neînţeles pe lângã pragul uşii mele
Din struna lui de lene sau din durerea vieţii;
Prin câmpurile-nseninate – pe lângã umbre
El toarce simfonie.
Adesea:
El sforãie sau cântã neînţeles de nimeni
Melancolia mea îl duce, pe palme cãtre iarbã;
Nevinovat revine, ca valul unduios al mãrii
Ce mângâie limanul.
Adesea:
Nu-i înţeleg recenta simfonie şi mã-avânt –
Prin lanuri verzi sau prin câmpiile înflorite;
Natura-i – cugetul – tãlmaci şi astfel râd
Cãci cântã doar de bine.
Odatã:
Sub ţârâitul simfoniei lui, a râs şi-a zis:
– În cuibul meu e plin de flori! Final bizar;
Duminica şi stropitoarea lui, aduce ploi –
Seducţie de nori – seducţie de flori.
tuteavsnietzsche.wordpress.com 