Grobianismul de sezon

Un stat dezvoltat/evoluat/superior se remarcă în faţa unui stat păduchios/subnutrit şi prin reclama de bun-simţ, reclama care nu agasează privirea. Esteticul/estetizarea unei ţări se poate asemăna cu esteticul/estetizarea unei femei. Fardarea stridentă, comerţul de tarabă (vorbesc de comerţul de tarabă care are acel iz grobian) nu-s decât aspecte care pun la îndoială calitatea produsului promovat. Grandoarea/dimensiunea unui afiş ce reprezintă promovarea a ceva, nu poti spune că este agasantă decât atunci când acesta se repetă insistent. Dimensiunea nu este deranjantă. În schimb, promovarea în cantitati industriale, este. Evident că, vorbesc despre campaniile electorale. Dar nu numai despre campaniile electorale grobiene, ci şi despre comerţul acesta, gen: “băgare pe gât”. Acestea ţin de o trasatură specifică unui popor inferior. În oraşe –  pe străzile principale nu mai există un stâlp virgin. Fiecare stâlp este deflorat cu afişe (între două şi patru plus câte unul de dimensiuni mai mari, iar mai nou, steguleţe) reprezentând chipurile unor oameni fără pregătire în domeniu. În timpul campaniilor electorale, pe lângă violarea esteticului, oraşele ajung  împopoţonate precum cabina unui tir a cărui şofer îşi “estetizează” bordul cu mascote. Aceşti şoferi, aceşti oameni maturi, nu îi putem asemana cu nişte fătălăi? Gusturile lor sunt îndoielnice? Întrebarea întrebărilor: asemenea oameni pot conduce un stat? Cum îl conduc? Membrul unui partid care nu suferă când îi este violată armonia, este întreg la minte? În ce măsură se conştientizează ce-i viol şi ce-i seducţie sau ce este prezentare a unui produs şi ce este “băgare pe gât”?

Published in: on noiembrie 16, 2009 at 2:44 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://tuteavsnietzsche.wordpress.com/2009/11/16/grobianismul-politic/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un comentariu